Eul eol

Nici cerul cel de-asupră
Nu vrea să se încline
Pământului ce-n grabă
Pititu-ne-a-n coline.

Costăm prea mult noi oare?
Dar ne-a vândut ușor
Că ne-a scuipat și Raiul
De scârbă și oroare
Și ne-am întins în zări.
Costăm puțin și doare.


Mă lipesc prin tălpi de mine
Un mine din Pământ
Un mine făr de mine,
Un mine de pământ.
Sunt eul celui mort,
Sunt mortul celui viu
Sunt umbră de cuvânt,
Sunt parcul cel pustiu.
Sunt ramura cea frântă,
Sunt vântul nemilos...
Suntem de viță sfântă?
Ori nu ni-e de folos?

Pierduți în casă

De aș fi vrut să fiu ca focul,
Cu apa sfântă să mă sting...
De aș fi vrut să fiu ca cerul,
Cu stele mii să mă aprind...
De aș fi vrut să fiu ca ziua,
Să mă sfârșesc cu-n început...
De aș fi vrut să fiu lumina
Sau întunericul cel mut...
De aș fi vrut să fiu crăiasă
Sau slut diavolul cornut...

Aș fi sfârșit prin a fi om,
Aș fi sfârșit prin a nu fi,
N-aș fi sfârșitul început,
N-aș fi lumină-ntre cei vii
N-aș fi nici foc, nici apă sfântă
Nu aș mai fi nici stol ceresc,
Eu aș fi om, aș fi cornută,
Aș fi menit să putrezesc...

Personalo-național

Bicicletă verde, cu pădurea soră,
Haide, vino-n codru, să-mpletim o horă.
Adu și cuvinte, adu-ne-mpreună...
Haide, vino-n tindă, vezi cum cornul sună...

N-am opinci, n-am ie,
N-am niciun cuvânt.
Cântă, ciocârlie,
Cântul tău cel sfânt.

Cântă-ne de Nistru,
Cântă-ne de Prut.
Fratele tranzistru,
Frate din trecut.

Arde-te de dorul
Horelor fierbinți.
Ochi șireți feciorul,
Fietele cuminți.

Uscă-te ca iarba,
Cruntule trecut!
Că noi știm că salba
Nu ni-i de-mprumut.