Iasomie

S-a deșirat mărgeanul
Pe-ntins a Naturii domnie
Și s-a-ntrerupt concertul
Suavelor flori,
                     Iasomie.

Colaj de pasteluri ciudate,
Fereastra ce dă înspre vie...
Se-nșiră ș-atârnă brodate
Picturi și tablouri,
                          O mie.

Străjer de mistere spumante
Și stelele-i sunt colonie,
Șușoteli ce îi par perturbante,
Minciuni în pahar
                          De beție.

Copaci înnegriți de vâltoare
Se ciobesc și se rup, se așchie,
Ciori negre și croncănitoare
Ce se-adună cu stolu-n
                                   Câmpie.

În năvoduri o văd cum se zbate,
Prințesa-n costum de hârtie.
Se-ntinde cu aripi pudrate,
Se-neacă în apa
                          Zglobie.

Înmărmurită e-acum pădurea
Și apa lucitoare-n noapte e
Luna și-a mărit postura
Toaca sună-ntruna
                            Dar de ce?

Mistreții dau din frunze-n ramuri
Cu colți ce sunt plini de furie
Și vulpile sfâșie garduri
Iar parii pământul
                           Junghie.

E roșu acum răsăritul,
Apusul la moarte îmbie
A reînceput concertul
Macabrelor flori,
                         Iasomie.

Nucul barcă

Te-am părăsit fără să vreau,

Fără să știu măcar că pot,
Într-un colț mucegăit,
Plin de beznă și nimic
Și nu mă mai întorc.

Ce mut vorbești,
Copil brunet...
Că mic mai ești
Și crești încet.

Cât pueril se-ascunde-n oameni
Și cât nimic în viața lor,
Se duc în vis să strângă poame
Și nicăieri, când știu că mor.

Sterilă rază de lumină,
Păreri de rău târâși te-aduc
Și-n depărtări se-aud, surdină,
Cum cad pe ape frunzi de nuc
.
Cu degete subțiri se joacă
Salcia pe malul ud.
Dar nucul vrea să fie barcă
Ș-acum dansează-n valuri nud.

Colaps

Peste Ialomiță bate,

Luna vie-n vrerea sa
Și lumina-i lin străbate,
Pe câmpii se scurge-o stea.

Se adună de prin lanuri,
Se gătește cu maci verzi
Și pe luncă, fără planuri,
Se aud cum trec cirezi.

Gara, vechea melodie,
În paragină, „Drum bun...”
Cu batiste fluturate,
Geană-n geană pune-acum.

Dropia de mult nu este,
Ciocârlia, vis anost.
Amintiri descriu poveste
Despre cum demult a fost.

Verde, malul se despică,
Fete râd de dogma lui.
Au făcut azi caloianul
Și plâng toți la capul lui.

Ce cer...

Ce cer se vede,
Măi, Odin...
Și corbii-ți
Pleacă să se-mbete.
Când pe trepte-
Un șaolin
Strigă-n corn,
Ca toți să vin,
Și lumina să regrete.

Vai...
Ce cer e,
Măi, Tristane.
Vezi, Isoldo,
Soare nu-i
Parcă doar picuri profane
Ca ciocane
Cad prin cer
Din cui în cui.

Bat pe cruce,
Răstignită,
Vremea verii
Cea dintâi,
Școli de îngeri
De elită...
Iară vara stă pitită,
Ruptă-n sute.
Soare nu-i.


Nihil sub Solem novum
Dar ce cer nou
E sub Soare
Care nu-i.

Din coasta Raiului se rupe,
Ca din Adam
O Evă veche.
Stoluri, berze
Zboară rupte
Cu semințe să se-nfrupte
Dară Soare
Parcă nu-i.

Cerbi cu coarne de aramă,
Boi de aur s-au întors...
Iar lumina nu apare.
Soare nu-i.
Nici n-a mai fost.

Când?

Cand ochi inchid iar in visare,

Cand cant iar ce cantam la mare,

Cand gandu-mi pleaca calator,

Cand fara vlaga, simt ca mor,

Cand vreau sa ploua in nestire,

Cand nu mai am nicio simtire,

Cand bratu-mi tine pe al tau,

Cand viata-si are sensul său,

Cand bate ceasul jumatate,

Cand cade ploaie-n miez de noapte,

Cand pare ca se-nsenineaza,

Cand crezi ca-i noapte la amiaza,

Cand speri si speri, si vrei sa poti,

Cand lumea-i plina de netoti,

Cand este greu sa te trezesti,

Cand vrei sa inventezi povesti,

Cand iarasi zbori desi n-ai cum,

Cand vrei sa mergi pe un alt drum,

Cand tu zambesti desi n-ai vrea,

Cand nu-ti mai bate inima,

Cand cu foaia si creionul,

Cand cu sticla/ tirbusonul,

Cand iubesti fara sa-ti pese,

Cand mananci iar intre mese,

Cand voiai sa citesti ganduri,

Cand nu mai citesti printre randuri,

Cand muncesti din zi in noapte,

Cand n-ai timp decat de fapte,

Cand e prea multa lumina,

Cand vezi ca nu ai masina,

Cand creezi tot din nimic,

Cand constati cat esti de mic,

Cand ti-e mila de oricine,

Cand ai vrea sa fie bine,

Cand plangeai pentru nimicuri,

Cand te frigeai pe nisipuri,

Cand iar vrei si vrei prea multe,

Cand le vezi ca se dau culte,

Cand te joci cu jucarii,

Cand ai vrea sa ai copii,

Cand arunci cu vorbe-n vant,

Cand e noapte pe Pamant,

Cand din cer picura stele,

Cand rasar iar viorele,

Cand tambalele iti canta,

Cand faci planuri mari de nunta,

Cand ti-e dor de-o melodie,

Cand te scrii in poezie,

Cand dai viata pentru moarte,

Cand te muti din parte-n parte,

Cand pictezi pe toti peretii,

Cand razi mult, cat toti dementii,

Cand in perne-i aventura,

Cand iubesti prea mult natura,

Cand faci poze tuturor,

Cand nu mergi la coafor,

Cand te-mbraci cu haine scumpe,

Cand descult te plimbi pe punte,

Sau cand apa pe picioare

Te sărută de adio,

Marinarii canta-n larguri:

   „Sole, sole, sole mio!”

Simte...

Simte-mi inima de-aproape.
Pianist cu două clape,
Degetele nu-ți ajung
A cuprinde-n muzici dorul,
Ce ne-apasă din ajun.
Contopită-n partitură
Fericirea ți-o trimit.
Ceasul bate, nu mă-ndură,
Nu pot crede c-am mințit.
Dar tu iată, cum cu “Do-Re”,
Dorul tău necontenit,
Din a tale două clape
Îmi reproși că te-am iubit.
Coardele chitarei, mute,
Toate 6 la un loc,
Nu vor iarăși să mai cânte
Ca aseară lângă foc.
Iar vioara nu mai poate
Să privească înapoi
La altarul ce răzbate
Clipele cu umeri goi.
A vanilie miroase
Acest vag răsunet surd
Al tot timpului ce coase
Minutele care curg.

Poetul

Cutreierat mi-a gândul
Prin locuri neștiute
Și a zburat prin focuri.
Acum își spune oful
Și-mi cade lin pe frunte.

Iubesc la tine multe
Căci tot e puțin spus.
Creol cu buze fructe,
Înger frumos de sus.

Dorințe trecătoare...
Plăceri de un minut
Aș vrea să știu cât doare,
Să te iubesc mai mult.

Iar ochii-ți, mândre iazuri
De smoală sclipitoare
Privesc a mea făptură,
Scăldați în desfătare.