Vreau sa ma plimb si sa vad oameni in locuri, pe locurile unde au fost lasati spre a ii putea observa desfasurandu-se, invatand de la ei greutatea respirului in lumea banului, in valva citadina, cu praful satului sub rotile negre, fara par pe corp ca maimutele, dar tintind sa ajunga cat mai sus intr-un copac de beton cu elevatorul... Ce ne-a prostit tehnologia... Ne credem importanti si ne intrec animalele in bunatate... Innebunesc tinerii si devin depresivi... De ce? Li s-a vandut o imagine prea cosmetizata a realitatii si acum cand se busesc de usa de la intrarea in viata, cu sclifoselile de copii alintati si lenevelile prelungite, cad psihic... Si nu e vina lor. E vina societatii... Femeile saracele sunt tratate in tarile occidentale cu o mai mare nesimtire si scarba decat in orientul "inapoiat"... Macar acolo e facut totul pe fata... Aici ni se da impresia de putere... Ne mintim fetele, ne mintim mamele viitorului... Faceti-le pe toate barbie impopotonate, sa nu poata gandi... Cititi-le carti cu Alba ca zapada si Cenusareasa... Cu siguranta vor percepe adevarul despre societate... Si pe baieti implicati-i activ in dezvoltarea stiintifica de orice fel... Fetele sunt incapabile... Fetele nu pot... Daca esti desteapta, te dai mare... Dar tot sclava lor ramai, jucarie, carpa...
Rugati-va de dragoste pura si inaltatoare, nu traiti in mocirla... Daca ati cazut, ridicati-va si dati-va doua palme zdravene peste obrajii aia fardati, sa vi se mute mofturile din oglinda in inima... In suflet... Iubiti barbatul. Respectati-l. Dar nu merita nimeni respectul vostru mai mult decat voi insiva... Nu va injositi... Nu acceptati de bun tot ce vi se vinde, croiti-va drum cu mainile cremuite in desisul fumului astuia si deschideti afurisitele alea de carti prafoase ca nu degeaba si-au batut capul saracii aia sa gandeasca atatea cuvinte. Cuvintele sunt frumoase... Daruri lasate de muze oamenilor si oamenilor de oameni... Cine scrie e cu un picior in groapa fara fund a eternitatii si cu degetul aratator gadila taria cerului... Visati frumos si gadilati-va dorintele in talpa, torturati-le... Maltratati-le pana o sa cedeze si o sa va apara intr-o zi pe aripi de hibrizi vulturo-porumbeloși luptatori aducatori de pace... Incercati voi toti cei multi sa va intelegeti unul altuia nevoile, nu prin rautate veti castiga fericirea... Ci numai stricaciuni morale si scursuri vor ajunge neamurile ce le veti zamisli... Epuizati-va vocabularul de laude, incurajati, zambiti celor ce par ca ar plange... Si daca voi plangeti si sunteti inconjurati de oameni care sa va inteleaga, sa va impulsioneze... Sunteti norocosi. Iubiti-i. Oamebi, iubiti-va. Frateste. Ajutati-va. Ascultati-va. Intelegeti-va. Fiti iertatori. E atat de simplu si de frumos... Si pana la urma de ce nu mai vede nimeni padurea din cauza copacilor? Am ajuns toti niste orbi clarvazatori... Ne proiectam toate sperantele intr-un viitor miraculos. Traim doar clipa desfranarii... Clipa care poate distruge orice urma de frumos din viitorul ala la care visam cu ravna... Ne e somn si ne-am culca in casa altora... Ne e foame si ne-am manca intre noi... Ne e frig si am dezveli pe altii sa ne invelim pe noi. Nu pretuim nici trecutul, ne uitam prioritatile si suntem intr-o stare atat de degradata incat nici nu ne mai mira cresterea mortalitatii... Sinuciderile... Ne bucura catastrofele si suferim din generatie in generatie mutatii sufletesti. Ne indepartam de nemurirea promisa... Unora de Creatori, altora de stiinta... Altora de un cartof magic dintr-o piata... Ca pana la urma fiecare traieste din taraba lui, cu minciunile si adevarurile povestii sale.
