Te-am văzut dar mă fac că nu. Și tu te uitai la mine dar nu mă vedeai.
Prea multe emoții de-o dată și iar am început să vorbesc fără noimă. Vorbesc, să dau impresia că sunt stăpână pe ceea ce îmi aparține, adică pe propria-mi ființă. Nu mai știu de mine. Simt că exist fără să trăiesc măcar.
Ești mult prea mare în mica mea lume și eu sunt mică, mult prea mică să contez, mult prea mică să îți pese.
Nu, nu sunt supărată, sunt doar uimită să te văd și de asta nu știu ce să fac.
Te ocolesc “neintenționat”, deoarece mă copleșești și nu mai vreau să știu decât ce să îți spun. Mă ascund de inevitabil pe o plajă de oameni îmboșcănați și ștrangulați de fulare imaginare.
Nasul îți e dev poet și ochiii de-ntuneric pe-o față a luminii, îngrădite toate de fire ce îți definesc negre fața.
Buzele par că nu ți-au zâmbit niciodată deși sprânvenele subtile ascund zile de râs bezmetic.
Ești singur dar toți sunt cu tine. Fiecare persoană ce te înconjoară te completează cu fiecare suflare ce îți atinge din grabă chipul radiant.
Iar eu sunt cu mulți care mă cunosc, dar nimeni nu mă știe. Nici tu nu mă ști deși aș vrea.
Nu-ți înțeleg tăcerea. Nici nu vreau să încerc să mi-o explic fiindcă aș eșua înainte de a începe.
Ești învelit în mister de geacă neagră și bocanci murdari.
Parcă prea târziu trec pe lângă tine și-mi amintesc că vine iarna. Iarnă da-mi vei în simțiri căci îmi e frig în suflet și dogoarea ta mă încălzește, ca o sobă sihastră în pustiul îngjețat al durerii.
Îmi zâmbești forțat, pentr-o secundă de parcă vrei să te ascunzi, să mă privezi de fericire. Vreau să mă ascund și eu cu tine, cu păr vâlvoi și vise-n brațe.
Undele bătăii inimii tale, scut pentru focul ce zace în tine.
Acum te văd doar de departe și cum privești în jos. Te țintuiesc deși-mi apari neclar, tremur și dârdâi și m-ai prins, îmbrățișându-mă cu ochii. Nu am putere să mă zbat și te privesc în continuare. Îmi părăsești, golită de esență coaja, grăbit să îți continui tăcerea.
Te caut din ce în ce mai rar căci nu te văd. Nu te mai văd deloc. Poate nici nu te-am văzut. Dar tu mă vezi încă pe mine...
Eu te-am pierdut.
-Ce ai pățit? Ești bine?
-Da. Caut pe cineva în mulțime dar am și uitat cum arată.
Acum mă cauți tu pe mine.
Prea multe emoții de-o dată și iar am început să vorbesc fără noimă. Vorbesc, să dau impresia că sunt stăpână pe ceea ce îmi aparține, adică pe propria-mi ființă. Nu mai știu de mine. Simt că exist fără să trăiesc măcar.
Ești mult prea mare în mica mea lume și eu sunt mică, mult prea mică să contez, mult prea mică să îți pese.
Nu, nu sunt supărată, sunt doar uimită să te văd și de asta nu știu ce să fac.
Te ocolesc “neintenționat”, deoarece mă copleșești și nu mai vreau să știu decât ce să îți spun. Mă ascund de inevitabil pe o plajă de oameni îmboșcănați și ștrangulați de fulare imaginare.
Nasul îți e dev poet și ochiii de-ntuneric pe-o față a luminii, îngrădite toate de fire ce îți definesc negre fața.
Buzele par că nu ți-au zâmbit niciodată deși sprânvenele subtile ascund zile de râs bezmetic.
Ești singur dar toți sunt cu tine. Fiecare persoană ce te înconjoară te completează cu fiecare suflare ce îți atinge din grabă chipul radiant.
Iar eu sunt cu mulți care mă cunosc, dar nimeni nu mă știe. Nici tu nu mă ști deși aș vrea.
Nu-ți înțeleg tăcerea. Nici nu vreau să încerc să mi-o explic fiindcă aș eșua înainte de a începe.
Ești învelit în mister de geacă neagră și bocanci murdari.
Parcă prea târziu trec pe lângă tine și-mi amintesc că vine iarna. Iarnă da-mi vei în simțiri căci îmi e frig în suflet și dogoarea ta mă încălzește, ca o sobă sihastră în pustiul îngjețat al durerii.
Îmi zâmbești forțat, pentr-o secundă de parcă vrei să te ascunzi, să mă privezi de fericire. Vreau să mă ascund și eu cu tine, cu păr vâlvoi și vise-n brațe.
Undele bătăii inimii tale, scut pentru focul ce zace în tine.
Acum te văd doar de departe și cum privești în jos. Te țintuiesc deși-mi apari neclar, tremur și dârdâi și m-ai prins, îmbrățișându-mă cu ochii. Nu am putere să mă zbat și te privesc în continuare. Îmi părăsești, golită de esență coaja, grăbit să îți continui tăcerea.
Te caut din ce în ce mai rar căci nu te văd. Nu te mai văd deloc. Poate nici nu te-am văzut. Dar tu mă vezi încă pe mine...
Eu te-am pierdut.
-Ce ai pățit? Ești bine?
-Da. Caut pe cineva în mulțime dar am și uitat cum arată.
Acum mă cauți tu pe mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu