Preș

O dorință ciudată
De a avea ce nu am
Și de-a fi ce nu sunt,
Mă calmează de-odată
Căci mă trag din pământ.

Și spre-a viselor poartă
Închinat m-am zadarnic
Căci împinsă de soartă
Am trăit prea năvalnic.

Ș-acum vreau să descopăr
Cum să-mi iau lumea-n mâini,
Încercând să acopăr
Ce mi-a fost luat de câini.

Iar pe preșul de care
S-a lipit nemurirea
-Căci din timp ne sunt toate,
Chiar durerea, simțirea-
Vreau acuma să scutur
Frimituri de regrete
Și, rugată de ego
Să-l izbesc de perete.

Scoborât s-a din Ceruri
Spre a mea prea mirare
Muza Celui ce-n vremuri
Era zeu de chitare.

De ar fi să ne tragem,
Cu tot suflul din zei,
Nu ar fi, oare simplu,
Să ajungem la ei?
Oare-un demon, din grabă,
Să fi spurcat sămânța
Cea ce fără prihană
Zăcea să se coacă
În tăcere de miei?

Și-a suflat iarăși Domnul
Cu putere de faur
Și ne-a sculat din somnul
Ce-l purtam ca pe-un laur.

A crăpat în noi vâna
De iubire divină,
Ne-am cam încercat mâna
Da' rămas încă plină.