Legendă

Vara-i mai frumoasă noaptea,

Iarna-i caldă dimineața,

Primăvara-mi colorează într-un mic tablou speranța.

Iară toamna scrijelește cu furtuni și ploi mărunte,

Ce îmi place mie-ai spune, fruntea dealului, pe frunte.

Se răstește Luna

La copilul, Soare,

Care vrea să joace

Grânele-n picioare.

Și îl ceartă Râul,

Până la vărsare...

„Cine-ți este tată,

Micuțule Soare?”

„Tată îmi e corbul,

Mamă ciocârlia,

Dară de soție,

Eu voi lua Câmpia.”

Și cu o privire, o îmbracă toată,

Cu un văl de raze și clipiri de stele.

„Vai, dar cât îmi seamăn, fiicele mele.

Ah, și ce supuse, capul lor și-l poartă,

De mă văd pe mine, inima le saltă.

Vântul le botează, ploaia le seduce

Dar tot nu contează, numele-mi vor duce.

Și când mort voi șade, răstignit de noapte,

Capete pleca-vor, adormi-vor, poate.”